„Dansez pentru tine”, un show plin de surprize

De cum a reînceput emisiunea de divertisment de la Pro TV , „Dansez pentru Tine”, postul a început să fie lider de audienţă. Pe durata celor cinci ore de emisie, oferă un moment de relaxare, prin muzică bună şi vedete care dau dovadă de umanitate.

În intervalul orar 20.30-1.15, a fost atinsă audienţa maximă. În seara de vineri, ringul a fost invadat de tot felul de naţionalităţi precum: indieni, marocani, georgieni, arabi, spanioli , războinici, neozeelandezi, coreeni. De data aceasta juriul a fost foarte generos, acordând doar note mari. Dansul arăbesc făcut de Alin Oprea şi de partenera sa care avea o fractură de calcaneu, Roxana Al Sanadi şi de coregraful Bursucul a reprezentat cel mai interesant moment al show-ului, toţi profesorii acordându-le note de 10. Şi Cheeky Gabriela şi partenerul ei au stârnit reacţii din partea publicului, atunci când au dansat un dans tribal. Cei care au fost eliminaţi din competiţie au fost Mihai Sturzu şi partenera sa Felicia. Cătălin Josan şi Andreea Stănescu vor continua concursul.(M.C.)