Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a depus, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, documentele necesare pentru chemarea în judecată a guvernului, cerând prin asta să fie anulată ordonanţa ce amână majorările de salariu pentru cadrele didactice.
FEN solicită, practic, anularea Ordonanţei 1/2009, privind amânarea intrării în vigoare a Legii 221/2008, care, modificată anul trecut printr-o altă ordonanţă, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie. „OUG 1/2009 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligaţia executivului de a emite actele normative în conformitate cu tehnica legislativă. Aspectul esenţial al nelegalităţii OUG 1/2009 constă în faptul că aceasta coexistă cu un alt act normativ, neabrogat – OUG 151/2008 care reglementează deopotrivă aceeaşi salarizare a personalului din învăţământ”, se arată în comunicatul FEN.
Scandalul majorărilor salariale pentru profesori a început după ce anul trecut, pe 30 septembrie, parlamentul a adoptat Legea 221, privind majorarea salariilor cu 50%, promulgată de preşedintele Traian Băsescu. La momentul respectiv, guvernul Tăriceanu a făcut toate demersurile necesare pentru amânarea intrării în vigoare a acestei legi. Pentru asta, Executivul a emis două ordonanţe: prima, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României, prevedea amânarea intrării în vigoare a Legii 221. A doua, rămasă în vigoare, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor, cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie.
Cele mai însemnate majorări se aplicau salariilor de până la 600 de lei. Înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2008, PSD a promis profesorilor că majorările salariilor vor fi acordate retroactiv, din octombrie 2008. Cu toate acestea, după formarea guvernului PDL-PSD, prima ordonanţă de urgenţă din 2009 amână acordarea majorărilor diferenţiate sau, mai precis, le condiţionează de atingerea unor indicativi macroeconomici satisfăcători. (O.M.)