Bahmu o dă la o parte pe Dana Săvuică

Pentru cei cărora le-a fost dor de Adriana Bahmuţeanu avem o veste bună! Începând de luni, 30 martie, îndrăgita gazdă a emisiunii „La şuetă cu Bahmu” se întoarce pe sticlă.

După o scurtă perioadă în care Dana Săvuică a înlocuit-o cu succes, Adriana şi medicul său au decis că este timpul să revină pe platoul de filmare al emisiunii care îi poartă numele. „A trebuit să iau o pauză să mă relaxez atât pentru binele copilului, cât şi pentru al meu, însă acum mă simt foarte bine şi îmi doresc să revin în forţă pentru telespectatorii mei fideli”, a declarat Bahmu. (S.S.)