Un judecător de la instanţa supremă a avut de soluţionat anul trecut peste o mie de dosare

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, ieri, datele statistice privind activitatea instanţelor de judecată în anul 2008, cea mai mare încărcătură pe judecător – 1063 dosare înregistrându-se în anul 2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CSM arată că volumul de activitate al judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este de 10 ori mai mare faţă de cea de la cele mai înalte instanţe din celelalte state ale Uniunii Europene. Potrivit statisticii întocmite de Consiliu, în anul 2008, s-au înregistrat la instanţele din România un număr de 2.002.745 cauze, în creştere cu 115.218 faţă de anul 2007.

Numărul judecătorilor care au funcţionat la instanţele române în anul 2008 a fost aproximativ acelaşi cu cel din anul 2007, respectiv 3934 judecători, iar totalul posturilor existente în schemă a fost de 4329. Judecătorii români au soluţionat în anul 2008 un număr de 1.497.095 dosare, cu 44.144 cauze mai mult decât în anul anterior. (O.M.)