Ion Dolănescu ne lasă un ultim album: „V-am iubit pe toţi”

Ultimul album al regretatului artist, Ion Dolănescu va fi lansat de Casa de producţie RBA. Albumul va include piese ce nu se regăsesc pe alte materiale discografice, şi care au aparţinut artistului.

Acesta va include 18 piese din toate zonele ţării şi se va intitula „V-am iubit pe toţi”. Prin acest material discografic, se doreşte prezentarea artistului ca un cântăreţ al tuturor românilor, nu doar al Olteniei, aşa cum a fost catalogat. Prima piesă lansează mesajul întregului album, motiv pentru care marele artist şi-a dorit ca albumul să înceapă cu piesa ce conţine versurile: „Sunt fecior din Dâmboviţa/Sunt târgoviştean măi/ Toată lumea îmi zice mie că-s pui de oltean /Zice lumea ce o vrea /Am să cânt în toată ţara/Că e ţara mea / Că mă îmbrac ardeleneşte…. .

Directorul Casei de producţie RBA, Radu Baron a vrut să îşi manifeste astfel consideraţia pe care i-o poartă regretatului artist. Iată ce spune acesta: „Trebuie să se ştie că Ion Dolănescu a avut foarte puţine preluări din folclor şi mult mai multe piese compuse chiar de el sau special pentru el, iar în aceste piese originale a constat succesul lui , nu în preluările folclorice cum au făcut mai toţi!”. (M.C.)