Ministerul Justiţiei ne dă asigurări că nu are în vedere legalizarea prostituţiei, ci doar dezincriminarea ei prin noul Cod Penal. Ce înseamnă dezincriminare şi ce înseamnă legalizare? Multe persoane care au călătorit în străinătate au rămas poate cu impresia că în majoritatea ţărilor europene prostituţia este legalizată. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru a înţelege despre ce este vorba e bine să vedem ce sisteme există în prezent în Europa în privinţa atitudinii faţă de prostituţie.
Din capul locului facem precizarea că în majoritatea ţărilor europene este interzisă prin lege funcţionarea bordelurilor. Ele funcţionează totuşi sub acoperirea unor afaceri aparent legale, iar autorităţile se prefac că nu observă. Bordelurile nu sunt legale pentru că majoritatea ţărilor europene au ratificat Convenţia de la New York din 2 decembrie 1949 privind combaterea traficului de persoane şi exploatarea prostituării altuia. Această convenţie care prevede expres interzicerea bordelurilor a fost ratificată şi de România, astfel că şi aici legalizarea prostituţiei va fi problematică.
Legalizarea prostituţiei este sistemul cel mai permisiv, fiind promovat îndeosebi în Olanda, ţară care nu a ratificat convenţia sus-menţionată. Aici practicarea prostituţiei este recunoscută prin lege ca profesie legală, practicantele putând lucra ca angajate, caz în care beneficiază de toate drepturile cuvenite unui salariat (pensie, concediu, drepturi sindicale, asigurări de sănătate etc.). Angajatele respective au şi obligaţia să plătească impozit statului, dar totuşi examinările medicale periodice nu sunt impuse prin lege. Eventual pot cere asemenea examinări angajatorii. Bordelurile sunt legale, dar funcţionarea lor este autorizată numai în unele zone ale oraşelor, stabilite de autorităţile locale.
Sistemul nu este perfect deoarece pe lângă prostituţia din bordeluri sau alte forme instituţionalizate în Olanda se practică pe scară largă şi prostituţia la negru, îndeosebi pentru evitarea impozitării. Prostituţia la negru voluntară e tolerată, cu condiţia să nu aibă loc pe stradă, nefiind obligatorie înregistrarea practicantelor. În paralel se desfăşoară şi o prostituţie la negru ilegală, sub constrângerea proxeneţilor şi traficanţilor. Autorităţile încearcă să combată acest din urmă segment al prostituţiei, care se împleteşte cu traficul de droguri şi alte infracţiuni, dar fără prea mare succes datorită atmosferei generale de toleranţă în privinţa prostituţiei existent în Olanda.
Prostituţia legalizată, tolerată sau ilegală aduce Olandei importante beneficii indirecte de ordin economic, inclusiv prin faptul că încurajează turismul sexual.
Principalul dezavantaj al sistemului olandez este că oferă o mare atractivitate pentru traficul de persoane. De asemenea, fie că este voluntară ori sub constrângere, prostituţia la negru scapă total de sub controlul autorităţilor atât sub aspect fiscal, cât şi medical, iar procentul de prostituate purtătoare de boli venerice, inclusiv SIDA, este ridicat.
O situaţie asemănătoare cu cea din Olanda există şi în Germania, unde prostituţia poate fi practicată legal ca profesie din 2002. Cu toate acestea, un număr redus de prostituate s-au declarat şi angajat ca atare, preferând să profeseze la negru în mod individual sau ca angajate ale unor firme sub alte acoperiri. Înregistrarea şi obligarea la control medical a prostituatelor nu este obligatorie prin lege. Ca urmare, din punct de vedere sanitar sau fiscal legalizarea prostituţiei nu a avut efecte semnificative. A avut doar pentru „oamenii de afaceri” din industria sexului. Germania nu a ratificat Convenţia din 1949 şi nu excelează în privinţa combaterii traficului de persoane. Alte state cu prostituţie legalizată sunt Austria, Elveţia şi Ungaria.
V. Stănescu
