Pe meleaguri ostile, departe de ţară, militarii români dau jertfă de sânge slujind interesele patriei sub drapelul României. Şi câteodată se întorc în ţară fără viaţă, dar acoperiţi de glorie, sub faldurile aceluiaşi drapel. Prin jertfa lor, România dobândeşte prieteni şi credibilitate în lume, iar drapelul românesc se bucură de notorietate şi respect.
Prin ani de sacrificiu, muncă şi voinţă sportivii români fac să fluture tricolorul românesc pe cele mai înalte catarge la competiţiile sportive internaţionale, lăcrimând la auzul imnului de stat, în timp cei noi cei de acasă uităm de greutăţile şi necazurile vieţii şi dăm frâu liber bucuriei şi mândriei de a fi români. Ieşim pe străzi cu tricolorul şi sărbătorim împreună, chiar dacă nu ne cunoaştem.
Sunt sentimente eterne, sunt trăiri generoase şi profund umane pe care fiecare om al planetei le încearcă faţă de propria ţară şi naţiune. Şi cred că tot astfel vom simţi cu toţii, ca pământeni, de va fi să stabilim contacte cu alte civilizaţii din univers.
Doar o mână de oameni, iniţiatorii obscuri şi nefericiţi ai proiectului noului Cod Penal se arată insensibili la aceste sentimente sau chiar jenaţi că ar putea fi bănuiţi de patriotism. De aceea, în numele reformei justiţiei şi al modernizării României au găsit cu cale să propună dezincriminarea ofensei contra însemnelor naţionale ale României.
Nu le-a cerut nimeni acest lucru, dar dânşii au tot chibzuit din proprie iniţiativă şi au ajuns la concluzia că batjocorirea simbolurilor naţionale nu prezintă pericol social şi nu se cuvine a fi sancţionată penal.
Cităm din expunerea de motive a proiectului Codului Penal: „Renunţarea la infracţiunea de ofensă adusă unor însemne reprezintă concluzia la care s-a ajuns în urma analizării necesităţii acestei incriminări dar şi a proporţionalităţii dintre natura şi severitatea mijloacelor de constrângere pe de o parte, şi importanţa valorii sociale ocrotite prin aceste mijloace pe de altă parte. În ceea ce priveşte necesitatea incriminării unei asemenea fapte nu există argumente care să susţină în mod rezonabil menţinerea acesteia în sfera de protecţie penală în condiţiile în care practica judiciară este aproape inexistentă în această materie.”
Tălmăcind aceste explicaţii, aflăm că pentru iniţiatorii proiectului respectul faţă de simbolurile naţionale nu este o valoare socială care să merite a fi apărată de legea penală şi că fiind puţine cazuri de acest fel în practica judiciară, nu se justifică incriminarea faptei. Nu am înţeles prea bine cu ce instrument au măsurat importanţa acestei valori sociale şi nici nu credem că o mână de oameni, fie şi jurişti pricepuţi, au căderea să facă o asemenea măsurătoare în numele unui popor întreg. Dimpotrivă, credem că numai reprezentanţii aleşi ai poporului, adică membrii Parlamentului, au un asemenea drept. Cu condiţia să li se lase posibilitatea de a decide.
Cât despre argumente în favoarea menţinerii incriminării, cred că se pot găsi destule. Pentru aceasta însă trebuie să ai nu numai minte, ci şi suflet românesc. Altminteri, ce mai rămâne din noi ca identitate naţională, dacă ne dezicem de valorile noastre culturale, de valorile morale, de credinţa creştină, de limba română, de istoria noastră şi de simbolurile naţionale? Nimic!
Există o iniţiativă lăudabilă de a făuri un brand de ţară pentru România. Să dea domnul să reuşească, spre binele ţării. De bună seamă aceasta nu înseamnă că ar trebui concomitent să renunţăm la însemnele lăsate de strămoşi, să înlocuim stema ţării cu chipul lui Dracula sau imnul ţării cu niscai manele.
Însă dorinţa de a dezincrimina ofensa adusă însemnelor naţionale nu intervine întâmplător, ci drept continuare a unui demers început de fostul ministru Monica Macovei prin dezincriminarea infracţiunii de „defăimare a ţării şi a naţiunii”. Deşi Constituţia României prevede în art. 30 alin. (7) că „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii…” domnul Predoiu şi ajutoarele domniei sale nu se sinchisesc de litera Constituţiei. Ar trebui ca o lege să interzică şi să sancţioneze defăimarea ţării şi a naţiunii, dar asemenea lege nu există. A existat un articol în Codul Penal, care a fost abrogat aşa cum am arătat deja, dar iniţiatorii proiectului de cod penal nici nu se gândesc să elaboreze altul mai bun. Dimpotrivă, ca să fie duse lucrurile până la capăt, ei ne propun şi dezincriminarea ofensei aduse tricolorului, imnului de stat şi celorlalte însemne naţionale.
Din păcate, pe teritoriul României se manifestă destule cazuri când drapelul României este dat jos de pe edificii publice oficiale şi se arborează alte culori, iar în locul imnului României se intonează alte imnuri. Nu întotdeauna justiţia şi-a făcut datoria, deşi avea un text de lege aplicabil. De curând, preşedintele Băsescu a repetat cu fermitate că există lucruri cu care nu este de glumit, că unitatea şi indivizibilitatea României nu vor fi niciodată negociabile. De aceea suntem convinşi că preşedintele Băsescu nu i-a cerut domnului Predoiu să dezincrimineze ofensa contra însemnelor naţionale ale României şi nici nu a fost informat sub acest aspect.
Ofensa adusă însemnelor României este incriminată în Codul Penal actual în art. 236 care prevede că: „Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
Pentru a justifica diverse inovaţii legislative, iniţiatorii proiectului de Cod Penal au căutat cu dinadinsul în legislaţia altor ţări doar ceea ce doreau să găsească. Pentru aceasta, au ajuns chiar şi în Canada pentru a găsi un text prin care să limiteze libertatea presei, negăsind unul convenabil în Europa. Procedând astfel se poate motiva orice.
Noi însă nu vom merge până în Canada, ci ne vom opri într-o ţară vecină, membră a UE, cu care avem mai multe afinităţi decât cu altele. Iată ce găsim în Codul Penal polonez din 1997:
„Art. 137. Oricine insultă în public, distruge sau înlătură o emblemă, drapel, stindard, steag, insignă sau alt simbol al Statului va fi pedepsit cu închisoare până la un an, cu restrângerea libertăţii sau cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se va aplica oricărei persoane care, pe teritoriul Republicii Polonia insultă în public o emblemă, drapel, stindard, steag, insignă sau alt simbol al altui stat, arborat în public de către o misiune a acelui stat, sau în baza unui ordin al autorităţii poloneze.”
Art. 138. Prevederile art. 136 şi 137 alin. 2 se vor aplica dacă ţara străină asigură reciprocitatea”,
Este o reglementare în spirit european, admirabilă şi ireproşabilă, ce dă respectul cuvenit nu numai însemnelor naţionale poloneze, ci şi celor aparţinând altor state.
Polonezii sunt recunoscuţi pentru patriotismul şi demnitatea lor, ştiu să-şi apere cu fermitate interesele şi în cadrul Uniunii Europene, iar atitudinea lor demnă le aduce respect şi avantaje. E un exemplu din care românii şi conducătorii lor ar avea multe de învăţat.
V. Stănescu
