200 de trenuri au fost trase pe linia moartă

TRANSPORT. CFR Călători a înregistrat în ianuarie 2009 o scădere a fluxului de călători cu până la 8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, motiv pentru care au fost anulate temporar 200 de trenuri.

„Avem probleme cu adaptarea la trafic, iar acest lucru s-a constatat în urma unor statistici din luna ianuarie, când am observat că fluxul de călători a scăzut cu până la 8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Ca urmare, am făcut o analiză şi în februarie, am recurs la anularea temporară cu aproximativ 5% a unor trenuri”, a declarat directorul de marketing al companiei, Adrian Vlaicu. CFR Călători îşi adaptează oferta la cerinţele de transport ale economiei, ceea ce înseamnă nu numai anulări de trenuri, ci şi relocări. Vestea cea mai bună este că CFR nu intenţionează să majoreze preţul biletelor prea curând.

„Nu intenţionăm să majorăm tarifele biletelor la CFR Călători, deoarece în condiţiile în care s-ar produce o astfel de majorare pe segmentul de călători ar însemna practic o sinucidere. În condiţiile crizei nu intenţionăm să facem nici o astfel de majorare”, spunea, în ianuarie, subsecretarul de stat în MTI, Constantin Axinia. Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că fluxul de călători pe rutele internaţionale se încadrează în parametrii normali, Bucureşti-Viena şi retur fiind cel mai solicitat traseu. (A.M.V.)