Andra s-a aflat la prima colaboare cu Iulian Moga, fratele lui Marius Moga. El este regizorul celui mai recent videoclip al cântăreţei. Tânăra este foarte încântată de noul ei clip muzical, mai ales că este regizat de unul dintre cei mai în vogă regizori ai momentului.
Mulţi artişti români au apelat în ultimul timp la serviciile lui Iulian Moga. Acesta se pare că a făcut o muncă destul de bună şi pentru Andra, care a vrut să se lanseze pe piaţă printr-o nouă imagine şi printr-o nouă stare de spirit. Tânăra este foarte încântată de ceea ce a ieşit la filmarea clipului şi aşteaptă să vadă reacţia publicului. Atunci când Cătălin nu este prin preajmă, cel care se ocupă de imaginea şi protejarea vedetei, este nimeni altul decât tatăl ei. Cântăreaţa îşi doreşte să aibă succes în continuare în viaţa artistică, dar şi în cea personală. Ea este sigură că va reuşi să le împace pe amândouă, chiar dacă ştie că acest lucru este destul de greu, dar ambiţia ei este nemăsurată, şi ştie că în cele din urmă aşa va fi. (M.C.)