Duminică 22 martie corespondentul ştirilor PRO TV, Carmen Avram va difuza în cadrul emisiunii „România te iubesc!”, un reportaj cutremurător, în care se vor arăta imagini şocante cu oameni din ţară şi străinătate care apelează la medicina alternativă, din cauza disperării.
Românii sunt în stare de orice pentru a-şi recupera sănătatea, chiar să se lase mutilaţi pe viu. Imaginile vor şoca o ţară întreagă, datorită cruzimii şi vor putea fi vizionate pe larg în cadrul emisiunii de duminică. Se pare că vracii şi vindecătorii care apelează la tot felul de metode mai puţin ortodoxe au în această perioadă o mai mare căutare în rândul oamenilor aflaţi la capătul puterilor. Fie că au bani sau nu, românii cad pradă disperării şi apelează la astfel de soluţii ultime, care nu sunt indicate de medicina ştiinţifică. (M.C.)