Directorii şcolilor ar putea fi numiţi în funcţie de primari, iar inspectorii generali şcolari, de ministrul Educaţiei, urmând ca activitatea acestora să fie reglementată printr-un contract de management. Aceasta este noua idee a Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care crede că prin acest mod va reglementa descentralizarea în sistemul preuniversitar de învăţământ. Cu toate că lupta pentru scaunul directorial va fi un motiv de dispută între competitori, doamna Ecaterina Andronescu se arată deosebit de încântată de noua sa idee. Una nu foarte strălucită, credem noi. Potrivit proiectului, directorii trebuie să susţină un concurs în faţa consiliului de administraţie al şcolii, iar contractul de management va fi semnat cu primarul. Concursul va consta în susţinerea unei oferte manageriale cu obiective strategice şi într-un interviu privind cunoaşterea legislaţiei specifice învăţământului.
După ce a fost ales în funcţie, directorul şi primarul vor semna un contract de management valabil patru ani, cu privire la modul în care va fi condusă şcoala. Lucrurile nu se opresc însă aici deoarece directorul va fi nevoit să „lupte” pentru a-şi menţine poziţia. Astfel că, în cazul în care autoritatea nu a obţinut ce şi-a propus prin contractul managerial, consiliul de administraţie al şcolii şi inspectoratul şcolar îi pot cere demisia. Inspectorii şcolari generali se pot declara mulţumiţi doar pe baza „competenţelor profesionale, manageriale şi a prestigiului moral dovedite în activitatea didactică şi în sistemul de învăţământ”, mai prevede proiectul ministerului condus de Ecaterina Andronescu. Inspectorii şcolari generali ocupă funcţiile tot prin concurs, susţinut în faţa unei comisii formate din secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, trei inspectori şcolari generali din teritoriu şi un director din minister. După câştigarea concursului, inspectorii sunt numiţi prin ordin de ministru.
Directorii de liceu agrează ideea
Directorii liceelor de top din Capitală sunt de acord cu reglementările intenţionate de Ministerul Educaţiei privind numirea lor în funcţie de către primari şi reducerea numărului de ore la liceu. „Dacă vorbim despre descentralizare în învăţământul preuniversitar, atunci primăriile, care de ani de zile finanţează şcolile, ar trebui să numească şi directorii, sigur, după un concurs. Aşa se întâmplă în toate ţările Uniunii Europene. Nu ştiu dacă propunerile ministrului Andronescu sunt iniţiative europene, dar este bine să se schimbe ceva”, a precizat directorul Liceului „Grigore Moisil” din Capitală, Mihaela Neacşu. Directorii se tem, însă, că numirea lor de către primari ar putea duce la o politizare a şcolilor, dar spun că această posibilă consecinţă este un risc de asumat. „Este adevărat că s-ar putea ca la noi descentralizarea să însemne o manipulare politică din partea primăriilor, că aşa e românul. Dar nu putem pleca de la premisa că nu putem aplica o idee minunată pentru că se poate ajunge la abuzuri. Important este ca legea să încerce să protejeze directorii de astfel de consecinţe ale politizării”, explică directorul Liceului „Grigore Moisil”.
Profesorii sunt împărţiţi în două tabere
Reducerea programei şcolare a împărţit cadrele didactice în două tabere. Unii susţin ideile doamnei Andronescu, însă alţii le consideră inacceptabile. Cu toţii suntem de acord cu reducerea programei şcolare, însă rectificările la sport şi la unele materii afectează libera exprimare a elevilor. Sportul era singura portiţă de recreere a copiilor, iar acum aceasta le-a fost închisă. Mai nou, s-au redus şi orele de limba română. În loc de patru pe săptămână, cum se făceau până acum, copiii vor asista doar la trei. O măsură deloc înţeleaptă, am putea spune, mai cu seamă că materia prezintă un interes. Tot ce putem observa este că măsurile s-au aplicat, în unele cazuri, la materiile folositoare. Cât despre posibilitatea fiecărui copil de a-şi exprima propriile dorinţe nu s-a discutat nimic.
Cadrele didactice sunt de părere că elevii nu pot acumula cantităţi mari de informaţie din cauza orelor încărcate, în special la materiile grele precum matematica. Sunt licee în care elevii asistă într-o zi, la două sau poate trei ore consecutive la matematică, iar acumularea informaţiei devine tot mai dificilă din pricina oboselii. Noile măsuri aduc dezavantaje şi cadrelor şcolare. „Eu aş gândi cu foarte mare atenţie ce decizii iau şi ce păreri îmi exprim în media, pentru că, pe de o parte este vorba de viaţa unei generaţii întregi şi, pe de altă parte, părerile personale trebuie ţinute pentru sine, dacă nu sunt avizate de studiu intens”, adaugă profesorul Victor Nicolae. Iniţiativa va fi discutată, săptămâna viitoare, de reprezentanţii ministerului şi de cei ai sindicatelor din branşă. (G.R.)