O pensionară îşi proteja recolta cu pistolul

HARGHITA. O pensionară din localitatea Sândominic şi-a cumpărat un pistol cu aer comprimat pentru a goni păsările care-i distrugeau recolta. Femeia, în vârstă de 64 de ani, şi-a cumpărat arma acum cinci ani, de la un magazin vânătoresc.

În anul 2004, astfel de arme puteau fi achiziţionate doar cu buletinul, întrucât sunt considerate a fi neletale. Între timp, însă, legea s-a schimbat şi trebuia solicitată autorizaţie, susţine şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Harghita, comisar şef Ştefan Teslovan. Pistolul, împreună cu două tuburi cu dioxid de carbon şi 40 de alice, au fost confiscate şi vor fi supuse unor expertize balistice şi tehnico – ştiinţifice, în vederea stabilirii stării de funcţionare. Pensionara este acum cercetată pentru „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi va fi nevoită, cel mai probabil, să achite o amendă penală. (A.M.V.)