După ce s-a băgat în tot felul de conflicte şi a făcut panaramă la televizor, Nikitei i s-a urcat vedetismul la cap. Acum că subiectele de scandal s-au epuizat, viitoarea mamă caută disperată un nou motiv de ceartă cu o figură din showbiz, ca să nu dispară din peisaj, iar, pe deasupra, să mai facă şi un ban.
Potrivit spuselor Sexy-Brăilencei în cadrul emisiunii „Poveştiri adevărate”, Nikita i-a propus acesteia un scenariu. „M-a sunat Nikita şi mi-a zis că vrea să contacteze mai mulţi producători de emisiuni şi să le spună că m-ar fi bătut. Voia să câştige nişte bani din show-urile care plătesc invitaţii. Eu i-am răspuns că nu sunt de acord şi nu vreau să intru într-un astfel de scandal. Dorea să apărem la televizor şi să facem o regie. Am primit şi mesaje de ameninţare de la ea. Zicea că o să vină la emisiunile la care mă duc să mă facă franjuri!”, a declarat Florina la Acasă TV. Dovada că cele spuse de ea sunt adevărate, este convorbirea telefonică cu madam „Balena ucigaşă”. Florina a fost de acord să se lase filmată în timp ce vorbea la mobil cu Nikita despre scenariul cu pricina. Numai că, blonda i-a mărturisit acesteia că e decisă să o lase baltă deocamdată, datorită insistenţelor iubitul. Ea s-a arătat revoltată că tatăl copilului încearcă să o comande şi a sfătuit-o pe Sexy Brăileanca să nu facă greşeala să se mărite cu un bărbat sărac, ca să nu ajungă în situaţia ei.
Striptease de doi lei cu Sexy Brăileanca
După ce s-a terminat emisiunea de la Acasă, unde Florina ne-a povestit despre planul Nikitei, la ceva timp începe „Un show păcătos” pe Antena 1. Fiind „Ziua bărbatului”, surpriza de la final era Sexy Brăileanca. Am aşteptat cu sufletul la gură să o vedem pe tânără făcând numărul de striptease. Dar, mare ne-a fost uimirea când i-am văzut show-ul… Aveam pe ecran o paraşută ieftină care a sărit pe Costin Mărculescu şi s-a frecat ca o nesătulă. Apoi, şi-a etalat silicoanele fără să se simtă jenată vreo secundă că i se văd tăieturile de la operaţie. Iar chiloţii de babă în care a rămas la sfârşit ne-a întors stomacul pe dos şi am schimbat programul. (S.S.)