Zilele trecute stăteam si mă gândeam la cum mă înteleg eu cu prietenii prietenului meu. Un prim răspuns, fără a lua în considerare prea multe amănunte, ar fost: Foarte Bine! Dar chiar mă înteleg foarte bine cu toţi? Aş zice că nu. Nu cred ca aş putea să-i simpatizez chiar pe toti având în vedere că are foarte multi, împărţiti în mai multe grupuri: prietenii de la scară, prietenii de la facultate, prietenii din copilărie, etc. Aşa că am facut o selecţie. Să nu mă întrebati cum, de ce, pe ce crieterii am făcut-o. Dar mi-am zis: « cu prietenii mei ce mai fac? Dacă îi adopt pe toţi ai lui, nu o să mai am timp de ai mei ».
De aceea, pe o parte din prietenii lui, i-am adoptat drept prietenii mei si mă înteleg extraordinar, ne vedem în mod frecvent, ne povestim vrute si nevrute. Pe o altă parte, îi păstrez în rezerva mea de amici şi cunoştinţe, îi agreez, dar nu într-atat încât să le decernez premiul de « prieten ». Si într-un final, pe cealaltă parte o ţin mai în underground, o tolerez, însă doar pentru o « Bună », un « Ce faci? » şi un bine meritat, « Paaaa ».
Pornind de la studiul meu de caz, am mai întrebat în stânga şi-n dreapta : « Voi cum vă întelegeti cu prietenii prietenului vostru? »/ Si am avut noroc: am găsit toate variantele posibile, foarte diverse si foarte colorate.
Aşadar, o prietenă mi-a zis că el nu prea avea prieteni foarte buni aşa că la ei situaţia e inversă, la fel ca şi întrebarea: tu cum te înţelegi cu prietenii prietenei tale? Ea fiind de fapt cea care îi alege prietenii iar el, ascultator,îi acceptă şi le conferă titlul de prieten. Acesta este un prim caz: /N-ai prieteni, ti-i împrumut pe ai mei!/
O alta îmi zicea că se înţelege foarte bine cu toţi, că se întâlnesc mereu, însa ea a rămas fără prietenii ei. Nu mai avea timp să se vadă cu toţi, asa că i-a ales pe ai lui. Aş numi acest caz : /Ai prieteni?, uită-i pe ai tăi, i-ai pe ai mei!/
Ajungem la un alt caz: « mă înteleg foarte bine cu cei « doi » prieteni ai lui si el se înţelege la fel de bine cu cei doi ai mei. Urmează aşadar cazul : /Ii pun pe cei doi ai mei, îi pui pe cei doi ai tăi si ne facem gască ! Să avem cu cine merge la Revelion/.
Altcineva îmi zice că se înţelege bine cu toţi prietenii lui – care sunt numeroşi – el cu ai ei – la fel de numeroşi. O armonie totală, aş adauga . Este oare posibil ca fiecare să agreeze o diversitate de personalităţi atât de mare? Dacă da, atunci este cazul : /Ai tăi, ai mei, ai noştri,/ ca în film. O familie mare şi fericită, însă eu cred ca e cam greu să faci faţă « atâtor prietenii » ajungându-se la situatia de a avea doar mulţi amici, şi nu prieteni care te cunosc, care stiu ce mai faci si cu care împartăşesti tot. Si asta doar din cauză că trăim într-o lume în care timpul nu mai ajunge.
Si la final, o alta îmi povesteşte cum s-au izolat ei doi de « lumea înconjuratoare », nu au prieteni, au doar cunoştinte si cum se complac în această situatie. Dacă ei pot trăi aşa, de ce nu? Să-i numim: /Nici cu ai tăi, nici cu ai mei./
Tu cum te înţelegi cu prietenii prietenului / sotului tău?
