Replică dură la adresa unei ziariste de la o revistă mondenă. Dani Oţil: „Ai două veveriţe subraţ şi îţi pute gura“

Vedeta Antenei 1, Dani, a simţit nevoia să dea o replică presei, la fel de dureroasă, cam cum a simţit-o el în ultima vreme, de când a intrat în celebra relaţie cu Mihaela Rădulescu, ridiculizată, de altfel, cu destulă răutate, în mai toate publicaţiile de scandal.

Aşa că, a răspuns invitaţiei Dianei Munteanu Niculescu, la „Conferinţa de presă”, unde, pe tot parcursul emisiunii s-a transformat, din cauza logoreei, defensive de această dată, din invitat în moderator. În dialogul său cu presa, care încet, încet, devenise monolog, cel mai deranjat s-a arătat faţă de o jurnalistă de la o revistă mondenă cunoscută, manifestând faţă de acesta o antipatie vădită, mai cu seamă în urma articolului apărut la adresa lui şi a Mihaelei Rădulescu, în care se spunea cu ostentaţie şi răutate, deopotrivă, că într-una din escapadele lor amoroase, ar fi cheltuit în jur de 70.000 de euro.

Întrebată de unde are această falsă informaţie, ziarista a răspuns că are o „sursă sigură”. Intrigat, Dani a întrebat care este acea sursă. Tânăra, abilă, a răspuns că orice sursă este secretă. La care Dani enervat, îi răspunde că şi el ştie despre jurnalistă că „are două veveriţe subraţ, şi că îi pute gura”. La auzul vorbelor sale, şi-a oprit din răsputeri indignarea, schiţând un zâmbet, care avea să-i acopere roşeaţa unui personaj, cu prisosinţă jignit. La final, ziarista de la revista mondenă, ar fi vrut să-i acorde lui Dani nota 5, însă, din dorinţa de a nu poza în ofticoasă, i s-a urcat aprecierea la nota 9, uitând să-l întrebe pe Dani de unde are odioasa informaţie despre ea. Cu siguranţă, Dani Oţil i-ar fi răspuns că, dintr-o sursă la fel de secretă ca a ei! (Cool)