LUCRĂRI. Spre disperarea şoferilor, lucrările de reabilitare a şoselei pe Centura de Vest a Ploieştului au început, iar sensul Bucureşti – Braşov este blocat, pe o porţiune de aproximativ un kilometru.
Traficul se desfăşoară alternativ, pe cealaltă bandă, iar drumul spre Valea Prahovei va fi acum aproape imposibil de parcurs. „Se face restricţie ca să putem continua lucrările. Nu se poate lucra în trafic”, a declarat Dan Bană, şef Şantier Centura de Vest. Restricţiile vor fi menţinute cel puţin două luni, iar noaptea vor fi instalate semafoare. Mai mult, la o distanţă de aproximativ doi kilometri, a fost impusă o altă restricţie. Maşinile nu pot circula cu mai mult de 40 de kilometri pe oră, pentru că şoseaua este foarte îngustă. Şoferii au la dispoziţie o alternativă prin Ploieşti, însă nici aici nu vor scăpa de aglomeraţie. Lucrările de reabilitare la Centura de Vest au început în noiembrie 2007. Până acum, din cei 12 kilometri de drum au fost reparaţi doar 5, iar termenul de finalizare este sfârşitul acestui an.(G.R.)