Ziua a doua:
Îmi pare rău, doamna ministru pentru că nu mă sunaţi. Am uitat să vă precizez, ieri, intru şi eu în clasa întâi, de la toamnă. Dacă Dumnezeu ne ajută să trăim, ca şi până acum, eu tot ziarist voi fi, cum sunt de zeci de ani. Dumneavoastră, în afară de blocurile construite în curtea Politehnicii, nu ştiu cu ce rămâneţi, în zona publică. Hai, sunaţi-mă, cu scuzele mele pentru Abramburica. Pe mine nu m-ar jigni, dar dumneavostră aveţi altă formaţie.
După părerea mea criza, a început foarte timid, în Bucureşti, dar toată lumea se comportă ca şi cum ar fi căzut bomba atomică. De fapt, prieteniile se conservă şi se scuipă duşmanii, sub pretextul crizei. Foarte mulţi oameni, care nu au muncit, sau nu au furat, se bucură, acum, pentru că am fi sărăcit toţi. Cei care au luat credite sunt puşi la zid, cei care au avut curajul unor investiţii sunt, aproape, călcaţi în picioare. Deşi cuvântul ar deranja şi pe cei care nu îi cunosc încărcătura semantică, simt că ne-a molipsit un fel de comunism.
Ce bine că suntem, iar, aproape egali, ce bine că a sărăcit cel de lângă noi. Îmi pare rău, despre mine, pentru că, în privinţa valorilor materiale, am fost mereu de mijloc. Nu prea m-a interesat să fiu bogat, pe vremea când eram tânăr şi, acum, când aş vrea, îmi dau seama că am pierdut unele trenuri. Tot timpul au trecut pe lângă mine, nişte vagoane, ba chiar şi o locomotivă. Nu mi-a venit, nu am simţit, sau, sincer, am fost prost. Pentru că îi admir, acum, pe cei care s-au suit.
Demult, stând şi eu prin halte, gări, sau, poate, la bariere, cu prietenii mei, care s-au urcat în trenurile respective, gândeam că mai bine fac eu. Trăind printre plăceri, faţă de ei care aveau o mâncărime a banului (poate te naşti cu asta). Au trecut ani mulţi. Toţi amăreştenii Bucureştiului le plâng de milă, pentru că ar fi rămas cu mai puţine milioane, toţi boschetarii, la nivel mai mic, sau mai mare sunt din ce în ce mai convinşi că ei au avut dreptate, să nu facă nimic.
Cred că lucrurile vor sta şi altfel. Cine a apucat să vorbească urât, acum, când este, cel puţin, ceaţă, va regreta, atunci când ne vom apropia de normal, sau vom ajunge chiar la normal, unde eram, sau puţin mai jos. Atenţie, ştiu şi eu câte ceva!
Horia Tabacu
