O tăietură banală din adolescenţă i-a adus numai zile negre lui Dede Koswara, un simplu sătean din Indonezia. În tinereţe, Dede s-a tăiat la genunchi într-un topor, moment în care a fost infestat cu virusul papilom uman (HPV). În lume mai există oameni care suferă de această boală, însă la ei papilomul uman se manifetă prin mici excoriaţii care pot fi tratate uşor. Din păcate, la Dede, boala s-a „asociat” cu deficienţa extrem de rară a sistemului său imunitar, iar rezultatul este unul catastrofal.
Dede Koswara a devenit în scurt timp atracţia satului, iar oamenii se înghesuie să îl vadă pe „Omul Copac”. Excrescenţele de pe corpul său cresc încontinuu, iar pielea seamănă izbitor de mult cu scoarţa unui copac. Dede, în vârstă de 38 de ani, a început să îşi câştige pâinea şi să îşi întreţină familia prin reprezentaţiile date în cadrul unui mic circ ambulant. Totul a fost bine până când boala a început să se extindă pe tot corpul şi să îi pună în pericol viaţa. A fost părăsit de către soţie, deoarece aceasta nu mai dorea să trăiască cu un ciudat, iar „atingerile” lui o răneau. Femeia i-a lăsat în grijă şi cei doi copii şi a fugit în lume. Şi veştile rele au continuat să curgă. Dede a aflat că boala de care suferă este incurabilă. Din cauză formaţiunilor care i-au crescut timp de 20 de ani, a ajuns să fie imobilizat la pat, iar mâinile şi picioarele au devenit nefolositoare.
O armată de doctori se chinuie să îi găsească un leac
Cazul lui Dede Koswara a ajuns la urechile medicilor din Indonezia. Aceştia au încercat să îl trateze dar fără prea mult succes. Când boala lui a devenit publică în ţara sa, Dede a primit ajutor şi din partea medicilor din occident. Doctorul Armand Gaspari de la Universitatea din Maryland este de părere că situaţia în care se află Dede se datorează faptului că acesta suferă de o deficienţă extrem de rară a sistemului imunitar, deficienţă care nu permite organismului său să elimine excrecenţele cornoase care-i cresc pe piele. În acest mod, virusul infestează celulele epidermale „ordonându-le” să producă cantităţi masive de substanţă cornoasă care se acumulează în straturi cutanate al căror aspect este asemănător cu scoarţa de copac. „Boala lui Dede Koswara este incurabilă la ora actuală. Din acest motiv el are nevoie de operaţii pentru îndepărtarea excrescenţelor, la fiecare trei-patru luni, pentru că aceste formaţiuni cresc continuu ori de câte ori le tăiem.
Până în prezent am extirpat o cantitate de 13,2 kilograme de excrescenţe”, a declarat în urmă cu doi ani dr. Rachmatdinata, director la spitalului Hasan Sadikin din oraşul Bandung, Insula Java. „Omul Copac” a suferit încă o operaţie în luna ianurie a anului trecut, în care chirurgii i-au curăţat practic corpul şi membrele de excrescenţe. În ciuda acestui fapt, chiar şi cei mai mari experţi sunt sceptici, concluzionând că formaţiunile de pe pielea lui Dede vor continua să crească în acelaşi mod. O echipă de nu mai puţin de şapte medici chirurgi a lucrat timp de patru ore pentru a-i îndepărta lui Dede povara de pe corp. După operaţie „Omul Copac” a reuşit să facă primi paşi după mult timp şi chiar a reuşit să se hrănească singur. Din păcate bucuria lui a durat doar câteva luni, moment în care a trebuit să o ia de la capăt cu intervenţiile chirugicale. Ultima operaţie a avut-o în luna octombrie 2008, când, mulţumită doctorilor, a reuşit să ţină pentru prima dată un pix în mână şi să folosească un telefon mobil.
Îşi doreşte încă o şansă de la viaţă
„Omul Copac” din Insula Java, aşa cum este cunoscut Dede Koswara, îşi pune toate speranţele în medicii care se ocupă de cazul lui. Vrea să lase în urmă răutăţile sătenilor, care îl considerau un ciudat şi o reîncarnare a răului, şi îşi doreşte extrem de mult să îşi găsească un loc de muncă. Dede a început un tratament intensiv bazat pe vitamina A, după ultima operaţie. Mulţumită noului tratament, formaţiunile de pe corpul lui cresc mult mai lent acum. Medicii l-au programat pentru o nouă operaţie în vara acestui an. „Omul Copac” îşi pune mari speranţe în această operaţie, şi speră că după intervenţia chirurgicală îşi va găsi o nouă soţie. Oficialii Ministerului Sănătăţii din Jakarta afirmă că în prezent trăiesc circa 200 de presoane care suferă de boala „Omului Copac”, însă cazul lui Dede Koswara este cel mai grav dintre ele. (A.M.V.)