Sexy surorile Cheeky Girls se iau la bătaie

A venit primăvara cu un chef nebun de veselie şi dans. Cât de curând, cea mai tare emisiune de la PRO TV, „Dansez pentru tine”, revine cu un nou sezon. Printre vedetele alese pentru acest show se numără şi surorile de la Cheeky Girls. Chiar dacă ele sunt obişnuite să fie împreună pe scenă, de această dată vor deveni rivale.

„Ar fi extraordinar să ajungem amândouă în finală”, mărturisesc fetele, care vor lupta una împotriva celeilalte în emisiunea de la PRO TV. „Este clar că nu avem cum să ocupăm primul loc amândouă. Dacă vom ajunge la duel, posibil că ne vom certa. Mama ar fi mândră dacă oricare dintre noi ar câştiga”, a declarat într-un interviu pentru protv.ro Gabriela Irimia. „Dacă totul merge bine, va fi cea mai lungă perioadă pe care o vom petrece în ţară de când am plecat. Prietenii noştri din Anglia ne încurajează şi spun că una dintre noi va câştiga, de aceea suntem optimiste. Deşi am făcut dansuri, totuşi nu am dansat niciodată vals, aşa că va fi o premieră”, a declarat pentru site-ul protv.ro Monica Irimia. (S.S.)