Între anii 1979 – 1981 un oarecare domn Jaime Ballestero a reuşit să convingă un număr de patru bănci să acorde împrumuturi la patru societăţi ce-i aparţineau sau care erau controlate de el. Suma totală acordată de bănci se cifra la aproximativ 8o de milioane de franci.
În decursul procesului băncile au aflat că brokerul care s-a ocupat de plasarea asigurărilor s-a făcut vinovat de înşelăciune faţă de ele. Cum însă brokerul în activitatea lui de plasare pe piaţa poliţelor asiguratului acţiona în numele acestuia, fiind un agent al lui, s-a bucurat în acest caz de avantajele răspunderii comune. Firma de brokeri Notcutts, direct răspunzătoare de înşelăciunea comisă de angajatul său Roy Lee faţă de bănci, se afla însă în calitatea sa de agent în aceeaşi postură ca şi acesta.
Această identitate de interese a determinat o înţelegere rapidă între ei, înţelegere ce s-a materializat prin aceea că brokerul a acceptat în cele din urmă o răspundere faţă de bănci în valoare de 1o,5 milioane lire sterline, sumă ce corespunde limitei maxime a unei asigurări de răspunderi profesionale pe care o avea încheiată firma de brokeri pentru activitatea sa. Această înţelegere a lăsat drept protagonişti principali în proces băncile, pe de-o parte, şi societăţile de asigurare, pe de altă parte.
Băncile şi-au continuat deasemenea reclamaţia împotriva lui Roy Lee pentru comiterea de fraudă. Contractele de credit încheiate de bănci cu societăţile solicitatoare aveau prevăzut drept condiţie de acordare depunerea unor garanţii care s-au văzut că erau reprezentate de setul de pietre preţioase dar şi de poliţa de asigurare.
Cât priveşte poliţa, aceasta trebuia să fie încheiată la data decisă ca termen de acordare a împrumutului, în caz contrar practic nu ar fi reprezentat o garanţie. În caz contrar împrumutul nu ar fi fost acordat, termenul de acordare al primului împrumut fiind fixat pe data de 3o ianuarie 198o. Roy Lee s-a vazut pus în situaţia de a nu reuşi să plaseze prima poliţă de asigurare în valoare de 27 de milioane SF sub forma unui singur risc şi ca atare a decis să recurgă la plasarea sub formă de 3 layere astfel:
-primul layer 9.25o.ooo SF;
-first exces layer 9.25o.ooo SF;
-second exces layer 18.25o.ooo SF.
Primul layer a fost plasat de broker la societatea Hodge Mercantil General INS Co LTD. Roy Lee l-a abordat pe Dungate, prim subscriitor la Hodge, care a acceptat 1oo% din primarul layer. Având în vedere capacitatea relativ redusă a societăţii, Hodge nu a acceptat în această primă fază nici o participare la layerele următoare deci brokerul de la Notcutt nu reuşea să finalizeze plasarea, fapt ce ar fi condus la neacordarea primului împrumut. Pentru broker imposibilitatea plasării însemna pierderea afacerii, deci pierderea comisionului cuvenit firmei şi implicit lui personal.
Mai mult, însemna că nici viitoarele afaceri provenind de la Ballestro nu i-ar fi fost încredinţate spre plasare. În această situaţie, când termenul era din ce în ce mai aproape iar plasamentul era departe de a se încheia, Roy Lee îl abordează din nou pe subscriitor şi îi solicită ajutorul. Să mai adăugăm că şi pentru Dungate tranzacţia părea foarte atrăgătoare. (va urma)
Felicia Mirea
