Blondele de la Hollywood: Superbe, sexy şi gata de orice

Mark Sergeant, cercetător al Universităţii din Notthingam, a studiat peste 200 de femei, după ce acestea şi-au schimbat culoarea părului, devenind blonde. "Vopsirea părului poate să pară pentru unii o artaă, dar se ascunde multa ştiinţă in spatele acestei acţiuni. Schimbările psihologice şi de comportament pe care le-am observat au fost foarte clare.“

Femeile care aleg să-şi vopsească părul blond capată mai multă încredere în ele. În afară de asta, sunt mult mai dezinhibate în pat şi se simt mult mai atrăgătoare. Sunt pregătite să ceară anumite lucruri care nu le-ar fi cerut în mod normal", a declarat Mark Sergeant. Persoanele în vârstă, care au participat la studiu, au confirmat că se simt mult mai bine după transformare. Deşi sunt mai simpatice şi mai jucăuşe, blondele nu au acelaşi succes în carieră precum brunetele. Dr. Sergeant a declarat că brunetele sunt cele care se mărită cu milionari, descoperind că doua treimi din milionarii planetei au partenere brunete. Probabil că Dr. Sergeant nu a fost niciodată la Hollywood unde blondele conduc lumea.

Charlize Theron – „Fundul meu m-a scos în faţă“

Câte căi există pentru a deveni faimoşi? Cu siguranţă multe. Dar în ziua de azi e posibil să rămâi în mintea a milioane de persoane cu un frumos fund, mai ales dacă acesta se descoperă puţin câte puţin, mulţumită unei rochii care, agăţată într-un scaun, se destramă. E ceea ce i s-a întâmplat lui Charlize Theron în reclama de la Martini de acum câţiva ani. Născută pe 7 august 1975, la Benoni, în Sudafrica, acest frumos exemplar de femeie şi-a petrecut copilăria la ferma părinţilor, bogaţi proprietari de terenuri. La 6 ani, Charlize Theron începe lecţiile de dans. La 13 ani este înscrisă la un colegiu din Johannesburg unde are posibilitatea de a-şi îmbunătăţi calităţile sale de balerină.

Kim Cattrall – sex pe bani doar în filme

Cei care erau convinşi că actriţa Kim Cattrall intră în pielea nonconformistei Samantha de dragul personajului şi al scenariului vor avea o mare surpriză. Doar o sumă frumuşică de bani a convins-o pe blondă că ştie în continuare „totul despre sex”. Nici prin cap nu îi mai trecea vedetei că după finalul seriei din 2004 se va întoarce pe platoruile de filmare pentru a o readuce la viaţă pe Samatha. Şi totuşi… banii vorbesc! Şi chiar au putere de convingere. Nevoia de a-şi asigura viitorul din punct de vedere financiar a ajutat-o pe Kim, în vârstă de 51 de ani, să revină la sentimente mai bune faţă de controversatul personaj, a aflat Female First. „E drăguţ să intru în pielea ei din nou, dar fac acest lucru doar pentru bani. Samantha îmi este foarte dragă şi m-am simţit atât de bine în vremea în care am interpretat acest personaj. Dar nu pot să spun mai mult despre experienţă decât că aştept linişte financiară”, a mărturisit actriţa la doar câteva săptămâni de când a povestit despre cum o „bântuie” Samantha.

Kate Hudson – „Dansul la bară te ajută se treci peste un divorţ“

După ce s-a despărţit în iulie 2006 de soţul ei, cântăreţul Chris Robinson, viaţa actriţei Kate Hudson s-a schimbat în mare parte. S-a apucat de yoga, a slăbit enorm şi, mai nou, urmează un curs de, vă vine să credeţi sau nu!, dansat la bară. Conform spuselor ei, nu face acest lucru pentru a-şi schimba cariera, fiind mulţumită foarte mult de actorie, ci doar pentru că se simte bine, atât fizic, cât şi psihic. Actriţa americană de 26 de ani a declarat de curând că este de-a dreptul obsedată de dansatul la bară. Ea susţine că a început să facă respectivele cursuri pentru distracţie, dar că, acum, nu se mai poate sătura de mişcările sexy pe care le învaţă. „Am început de curând să învăţ să dansez la bară. Totul a pornit aşa, din joacă. Numai că acum chiar îmi place la nebunie şi pot spune că sunt dependentă de aceste cursuri”, a declarat Kate.

„Ei bine, fiecare femeie ar trebui să se înscrie la cursul ăsta. Dansatul la bară este un acel fel de lucru pe care nu crezi că eşti în stare să îl faci decât când îl încerci. Este foarte frumos: mă întâlnesc cu fetele şi ne distrăm de minune. La final, când mă urc în maşină, dau muzica la maximum şi strig cât se poate de tare că viaţa e mişto!”, a explicat Kate. În încheiere, actriţa a ţinut să precizeze ultimul lucru învăţat: „Am făcut fel de fel de giumbuşlucuri. Acum am învăţat un nou truc: pot să mă urc pe bară fără să îmi folosesc picioarele”.

Daria David