Poşta Română a renunţat la recursul declarat împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1, care respinsese acţiunea formulată de Poşta Română, în procesul în care compania a cerut despăgubiri de 1 leu lui Cosmin Guşă, în urma unor declaraţii făcute de acesta.
Prin urmare, magistraţii Tribunalului Bucureşti au luat act de renunţarea la judecată a companiei Poşta Română. Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată, în data de 3 noiembrie 2008, acţiunea formulată de Poşta Română în procesul în care compania a cerut despăgubiri de 1 leu lui Cosmin Guşă, în urma unor declaraţii făcute de acesta, ce ar fi adus prejudicii companiei.
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat, pe 19 noiembrie 2007, că îl dă în judecată pe preşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Cozmin Guşă, în urma unor afirmaţii la adresa companiei, care i-ar fi cauzat acesteia grave prejudicii. Declaraţiile lui Guşă se refereau la asociererea Poştei Române cu o firmă privată în legătură cu un teren pe Calea Victoriei, ce ar fi fost subevaluat. Cozmin Guşă declara, pe 9 în septembrie 2007, că ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, este cercetat de DNA pentru o faptă pe care a săvârşit-o în aprilie 2007.
Guşă susţinea că este vorba de o asociere ilegală a Poştei Române, pe baza unui ansamblu imobiliar, care s-a făcut fără licitaţie publică şi care s-a făcut în condiţiile în care acel ansamblu avea calitatea de proprietate publică a statului şi nu putea intra în asocieri patrimoniale. În plus, Guşă a mai spus că acel ansamblu, situat în Calea Victoriei, a fost subevaluat de circa douăzeci de ori. DNA a anunţat, la scurt timp după declaraţiile lui Cozmin Guşă, pe 18 septembrie, că a cerut aviz de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale a ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu şi a fostului ministru al comunicaţiilor, Zsolt Nagy, în dosarul vizând împrejurările în care Compania Poşta Română a intrat în posesia unui imobil. (M.G.)