Falsul în declaraţii l-a înfundat pe Ion Cîrstoiu

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat ieri Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru efectuarea de cercetări în cazul lui Ion Cîrstoiu, subprefect de Argeş, în legătură cu care susţine că există indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Ion Cîrstoiu a fost prefect de Argeş în perioada ianuarie 2005 -august 2007. În baza unei sesizări, Agenţia a verificat declaraţiile de avere şi de interese completate şi depuse de Cîrstoiu în anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 şi a comparat datele înscrise cu alte documente solicitate instituţiilor competente. ANI susţine că, în declaraţia de avere din 14 ianuarie 2008, Ion Cîrstoiu nu a menţionat o păşune de 5.000 mp din Albeşti, o pădure de 2.000 mp din Baloteşti, o pădure de 6.000 mp din Aref şi un teren arabil de 2 ha din Leordeni, deşi aceste terenuri au fost achiziţionate anterior completării declaraţiei de avere.

Totodată, în declaraţiile de avere datate 8 ianuarie 2007 şi 14 ianuarie 2008, acesta declară o cabană situată în Nucşoara, cu o suprafaţă de 150 mp, dobândită prin cumpărare în anul 1996, deşi această proprietate nu este menţionată în declaraţiile de avere din 2005 şi 2006. Tot astfel, ANI susţine că un autoturism marca Peugeot 406, menţionat în declaraţiile de avere din 2005, nu mai apare în declaraţia de avere datată 12 ianuarie.2006, deşi, conform aceluiaşi document, Ion Cîrstoiu nu a înstrăinat bunuri mobile în ultimele 12 luni. (M.G.)