De ceva vreme, Gina Pistol este împreună cu Ciprian Marica şi au apărut deja gândurile de măritiş. Vedeta Playboy şi fotbalistul au recunoscut că sunt un cuplu, iar sportivul i-a interzis domnişoarei Pistol să mai apară în pictoriale sexy.
Îndrăgostită de Marica, blonda a promis că se va conforma. De altfel, fotbalistul a şi cerut-o, de curând, în căsătorie pe Ginuţa, iar aceasta a acceptat pe loc. Nunta este programată pentru sfârşitul acestui an şi va constitui unul dintre cele mai importante evenimente din showbiz. Gina şi fotbalistul vor să-şi cheme doar prietenii apropiaţi la nuntă. (Diandra Amirescu)