O stare de nervozitate excesivă şi inexplicabilă bântuie prin şcolile României. Elevii sar la bătaie la profesori, profesorii bat elevii, elevii bat elevi, elevele se bat între ele şi aşa mai departe. Pentru calmarea situaţiilor care adesea ajung la cote de neimaginat, intervine poliţia. Concret, un elev din clasa a XI-a de la Liceul "Stephan Ludwig Roth" din Media ş este cercetat de poliţişti după ce şi-a bătut un profesor chiar în cancelarie, de faţă cu mai mulţi profesori, directorul unităţii, diriginta clasei şi cu tatăl său, se arată într-un comunicat emis ieri de IPJ Sibiu.
Incidentul s-a produs ieri dimineaţă, în cancelarie, unde elevul de 17 ani a fost chemat de profesor pentru că a deranjat ora. Împreună cu tatăl său şi cu diriginta, băiatul a fost dus în faţa directorului. La un moment dat, elevul a sărit asupra profesorului şi l-a lovit cu pumnii în faţă. După ce a fost calmat, au continuat discuţiile, după care elevul a început din nou să-l lovească pe profesor. În urma agresiunii la care a fost supus, profesorul şi-a scos certificat medico- legal, iar cazul este cercetat acum de Poliţie.
Profesoară izbită de perete
Într-o altă şcoală, în Prundul Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, un elev a fost atât de deranjat de profesoara de engleză, care i-a cerut să-şi scoată căştile din urechi pentru a fi atent la oră, că a lovit-o, a bruftuluit-o şi a izbit-o de perete. Sărmana profesoară n-a avut curajul să reclame agresiunea elevului întrucât acesta provine dintr-o familie extrem de violentă şi s-a temut de eventuale răzbunări. În altă şcoală, în comuna vasluiană Deleni, un elev de 14 ani a fost bătut până la sânge de către directorul şcolii, pentru că a refuzat să intre în clasă. Directorul recunoaşte cu seninătate că a lovit elevul, în urma unei ieşiri nervoase şi că norocul lui a fost că a fugit la secţia de poliţie, peste drum de şcoală, că altfel, cum era plin de nervi, cine ştie ce s-ar mai fi întâmplat.
Pentru fapta sa, directorul este acum cercetat pentru loviri sau alte violenţ e şi şi-ar putea pierde atât funcţia de director, cât şi pe cea de dascăl. Un alt director de şcoală, Gavrilă Remescu, de-astă dată din comuna Săcele, judeţul Constanţa, şi-a ieşit din pepeni şi a bătut o elevă de 12 ani pe motiv că eleva i-ar fi pus profesoarei de istorie nişte hârtii în gluga de la haină. N-a fost bătută nici cu palma, nici cu pumnul, ci cu o nuia. Şi na fost doar “alintată”, ci lovită zdravăn, atât de zdravăn că medicii i-au eliberat un certificat potrivit căruia fetiţa are nevoie de şapte-zece zile de îngrijiri medicale. Directorul a recunoscut că a bătut fetiţa, dar se scuză că era după 10 ore de şcoală, adică era deja plin de nervi.
Băutura, bat-o vina
De la bătaie la alcool nu e decât un pas. Un pas pe care-l face, de-o bună bucată de vreme, o învăţă toare de la şcoala generală din comuna arge- şeană Oarja, pe nume Ioana Angelescu. Învăţă- toarea a fost reclamată, miercuri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, după ce părinţii mai multor elevi, paznicul şi chiar directoarea unităţii au observat că s-ar fi prezentat la ore sub influenţa băuturilor alcoolice. Învăţătoarea, în vârstă de 56 de ani, a fost găsită de paznicul şcolii, miercuri dimineaţa, sprijinită de un gard al instituţiei şcolare. Bărbatul a povestit că a trebuit să o ducă în clasă pe braţe şi că a sesizat imediat conducerea şcolii. Primarul localită- ţii Oarja, Constantin Bâlea, a declarat că nu e prima dată când aude că învăţă- toarea vine la şcoală sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt confirmat şi de ceilalţi dascăli. Conducerea şcolii a precizat că învăţătoarea Ioana Angelescu poate fi sancţionată cu reţinerea a 15% din salariu pe o perioadă cuprinsă între o lună şi şase luni, sau poate fi chiar exclusă din învăţământ. (V.N.)