Pasajul Basarab poate fi declarat de utilitate publică

DECIZII. Consilierii municipali au aprobat, marţi, cu 41 de voturi, proiectul privind solicitarea către Guvern de a emite o hotărâre prin care Pasajul Basarab să fie declarat de utilitate publică.

Respectiva hotătâre ar permite continuarea procedurilor de expropriere şi, implicit, a lucrărilor pentru finalizarea lucrărilor la acest obiectiv. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara, înaintea şedinţe CGMB, că proiectul pentru continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab nu a trecut până acum pentru că “s-a votat cu o copită politică”. Edilul şef a arătat că unul dintre proprietarii care ar trebui să fie expropriaţi pentru continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab a cerut trei milioane de euro pentru o suprafaţă de 19,2 metri pătraţi.

Suma maximă ce ar urma să le fie plătită proprietarilor este de 105 milioane lei. Pe de altă parte, primarul a arătat că pilonii de la Pasajul Basarab, care au aproape 70 de metri înălţime, sunt în pericol de a se prăbuşi în cazul unui cutremur, pentru că lucrările au fost oprite fără a fi asigurate. Oprescu a mai precizat că valoarea totală a lucrărilor de construire a pasajului este de 469 de milioane de lei. Lucrările executate până în prezent au costat aproape 150 de milioane, din care Primăria mai are de plătit 16,5 milioane. (E.L.)