Kilogramele în plus îi puteau fi fatale

TULCEA. Un bărbat, cu o greutate de peste 125 de kilograme, în stare de inconştienţă, a fost salvat de la moarte de o echipă de pompieri.

Bărbatului, în vârstă de 68 de ani, i s-a făcut rău, însă a reuşit să solicite ajutor medicilor din Serviciul de Ambulanţă (SJA). Ajunşi la faţa locului, medicii l-au resuscitat, însă au întâmpinat mari probleme vrând să îl transporte pe bărbat la ambulanţă. Pentru că nu s-au putut descurca cu kilogramele în plus, medicii s-au văzut nevoiţi să apeleze la ajutorul pompierilor. În cele din urmă, bărbatul a fost scos din locuinţă şi transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare. „Intervenţia a durat câteva minute, iar bărbatul a ajuns în timp util la spitalul din municipiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Angela Tulceanu. Potrivit acesteia, este cea de a cincea operaţiune de gen efectuată de pompierii ISU de la începutul anului. (G.R.)