Meseria de actor cere sacrificii! Denis Ştefan, cel după care se omoară toate puştoaicele, a trebuit să dea jos 15 kilograme pentru rolul care l-a făcut celebru, Codruţ Medalion Fieraru din „Inimă de ţigan”. Iată că nu doar femeile se chinuiesc să slăbească pentru a arăta superb în pielea unui personaj.
„De la 91 de kilograme am ajuns la 76 kg cam în 5 luni. Am combinat efortul aerobic, adică jogging-ul cu exerciţiile cu greutăţi, la care se adaugă activităţi, precum călăritul sau diferite sporturi, cum sunt baschetul, fotbalul. Cât despre dietă, am reuşit să pierd foarte multă apă din organism cu regimul grupelor sanguine, recomandat de prietenul meu, actorul şi nutriţionistul Gabi Andronache. Eu am grupa 0I şi asta a însemnat că a trebuit să beau foarte multă apă, cam 4 litri pe zi, am mâncat dimineaţa fructe şi în restul zilei salate şi carne la grătar.
Nu am mâncat lactate, am evitat alcoolul şi dulciurile, în afară de ciocolata neagră. Nu am slăbit foarte repede, aproape un kilogram pe săptămână, dar a fost un regim foarte sănătos. Acum îmi menţin greutatea stabilă, în jur de 78-80 de kilograme şi doar când este nevoie fac un efort suplimentar să slăbesc 2-3 kilograme. Asta înseamnă că organismul meu se simte cel mai bine la această greutate, iar rezultatele analizelor îmi confirmă acest lucru. Îmi menţin în continuare acelaşi regim de viaţă, evit lactatele, încerc să beau cât mai multă apă şi să am un regim pe bază de proteine”, mărturiseşte Denis Ştefan pe site-ul protv. (S.S.)