Unul dintre cele mai cunoscute nume din industria italiană a filmelor porno, Eva Henger, are parte de o relansare fulminantă a carierei. De data aceasta, fără interdicţii pentru minori. În toamnă, ea va apărea în filmul „Bastarzii", realizat de Martin Scorsese, alături de Franco Nero, Giancarlo Giannini şi Gerard Depardieu. Interesant este că Eva, cuminţită după ce a fost condamnată cu suspendare, se află pe lista de aşteptare a vedetelor care vor să îşi recapete virginitatea. Nu este încă foarte clar cine va fi alesul pentru a proba noul himen al vedetei. La fel cum nu se ştie când va avea loc „evenimentul".
Fire răzbătă- toare, Eva, fostă Miss Ungaria, şi-a construit o carieră de divă porno în Italia. Şi-a întemeiat şi o familie, măritându-se în breaslă, cu producătorul Riccardo Schicchi. Cei doi au şi două fiice, dar mariajul nu a rezistat. În 1997, a început însă un proces împotriva lor. Acuzaţia principală: propagarea prostituţiei, la care pentru Eva s-a adăugat şi încălcarea legii migraţiei. Sentinţa a fost pronunţată abia anul trecut: patru ani şi jumătate de înschisoare. Din fericire pentru ea, cu suspendare.
Mamă a treia oară
Deja cuplul era deja destrămat iar fosta divă porno se „reciclase", încercându-şi norocul în cinematografia normală, în televiziune şi chiar în muzică. Şi nu fără oarecare succes, în ciuda faptului că replicile rostite alături de Leonardo di Caprio în „Bandele din New York" au căzut la montaj. Starul, care declara după proces că atât cariera porno, cât şi relaţia cu Schicchi sunt, pentru ea, încheiate, are acum ocazia, la 32 de ani, să se afirme deplin cu „Bastarzii". Iar la un asemenea succes, parcă se cere şi o virginitate refăcută… Născută în Ungaria, realizată în Italia… I s-a întâmplat Evei Henger, cea care a părăsit ţara natală după ce a devenit Miss, pentru a-şi încerca norocul în Cizmă. De atunci, au trecut nişte ani. Popularitatea artistei care a cochetat şi cu producţiile soft pentru adulţi a crescut cu fiecare an. Iar calendarul pe 2009, realizat în septembrie, în Maldive, demonstrează că timpul nu a atins-o pe frumoasa actriţă. Interesant este că fotografiile au fost realizate de Massimiliano Caroletti, partenerul de viaţă al unguroaicei. Şi poate chiar mai interesant este că acest pictorial a fost realizat deşi Eva era însărcinată. Ea urmează să devină mamă pentru a treia oară. l
Renunţ la filme porno pentru copiii mei
Există voci care spun că acest al 14- lea calendar ar putea fi ultimul. Naşterea, apoi filmul în care va juca nu-i vor permite să mai pozeze sexy. Ar fi păcat, iar frumoasa ştie cel mai bine acest lucru. Pentru că a apărea în ipostaze fierbinţi după ce devii mămică este la mare modă. Şi îţi asigură reclama de care ai atât de multă nevoie ca să îţi menţii cariera la un nivel ridicat. Considerată numărul unu în industria pornografică din Italia, Eva Henger a decis să renunţe de tot la filmele XXX. Iar motivul este unul nobil. Aşteaptă venirea pe lume a celui de-al treilea copil. Pentru a evita ca micuţa să se înroşească în momentul în care va fi întrebată „Cu ce se ocupă mama ta?", actriţa porno cu nume biblic nu mai vrea să audă de producţii interzise minorilor. Mai ales acum, când a aflat că va avea o fetiţă, pe care a decis să o numească Jennifer.
Calendarele fierbinţi duc la apariţia copiilor frumoşi
Însărcinată în luna a şaptea, frumoasa blondă a făcut anunţul într-un interviu acordat revistei Chi: „Deja o simt din ce în ce mai puternic. Nu stă deloc locului, e ca un cutremur. Pentru acest copil însă, pentru Jen, voi face sacrificii mari. Şi cel mai mare e să nu mai joc în filme". Totodată, Eva a ţinut să precizeze că Jennifer a fost concepută în iulie, chiar în timpul în care realiza un calendar NUD – ultimul din viaţa ei -, şi că va naşte întro clinică privată din Roma, cel mai probabil în aprilie. „O voi numi Jennifer pentru că sunt fan Jennifer Lopez. Pe toată durata sarcinii am ascultat piesele ei", a mai spus actriţa. Micuţa Jen este, de altfel, al treilea copil al Evei. Unguroaica stabilită în Italia are deja un fiu şi o fiică, pe Riccardino şi pe Mercedes, din primul mariaj, cu Riccardo Schicchi. De patru ani, starleta este iubita lui Massimiliano Caroletti, nimeni altul decât cel care a realizat ultimul calendar al Evei.
Daria David