Imigranţii români îşi trimit banii acasă

CLASAMENT. Românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară aproximativ 6,8 miliarde de dolari în 2007, potrivit unui raport al Bancii Mondiale.

Suma plasează România pe primul loc în Europa, ţara noastră fiind urmată de Polonia, unde persoanele plecate la muncă au trimis înapoi în ţară 5 miliarde de dolari, scrie Ziarul Financiar. La rândul lor, vecinii noştri de la sud de Dunăre au trimis în ţară, în 2007, doar 1,9 miliarde de dolari. Cifrele furnizate de Banca Mondială arată faptul că doar în 2007 aproximativ 318 de miliarde de dolari au fost transferaţi în ţările de origine ale emigranţilor. (G.R.)