Fiul Nicoletei Luciu şi al lui Zsolt Csergo a fost botezat sămbătă la Mănăstirea Sfânta Fecioară Maria din Şumuleu, Miercurea Ciuc. Bebeluşul a fost creştinat de patru preoţi, în rit catolic, iar slujba a fost ţinută în limbile maghiară şi română. Religia catolică permite alegerea mai multor părinţi spirituali, astfel că Zsolt jr. a avut trei perechi de naşi: Ruxandra şi Ion Ion, din partea Nicoletei Luciu şi doi prieteni buni de-ai lui Zsolt.
Invitaţi numai din lumea bună
Invitaţii la eveniment au fost în număr foarte mare. Printre ei s-au numărat numeroşi colegi de-ai Nicoletei din Buftea: Cabral şi Andreea Pătraşcu, Diana Dumirescu şi Ducu Ion, Adela Popescu şi Marius Kalmar, Denis Ştefan şi soţia, Iuliana Luciu, Bogdan Albulescu şi Alina Grigore, Gheorghe Dinică, Gheorghe Visu, Carmen Tănase, Florina Cercel, Geo Dobre, Virginia Rogin, Eugenia Şerban şi mulţi alţii. „La terminarea slujbei, mi-am dat seama cât de mult m-a umplut de bucurie acest eveniment, l-am creştinat pe micuţul nostru, am avut alături de noi ambele familii, prieteni, colegi, care au făcut 300 de kilometri ca să fie alături de noi, s-au distrat şi au sărbătorit împreună cu noi botezul micuţului nostru”, povesteşte Nicoleta Luciu pe Mediafax. (S.S.)