Valentin Ceauşescu a recuperat 15 tablouri de patrimoniu

SENTINŢĂ. După 10 ani de procese cu statul român, Valentin Ceauşescu a devenit proprietarul a 15 lucrări de artă din patrimoniul naţional.

Tablourile se aflau în casa soţilor Ceauşescu înainte de Revoluţie. În decembrie 2008, Curtea de Apel a dat sentinţa în favoarea lui Valentin Ceauşescu. Curtea de Apel a motivat decizia prin existenţa unui proces verbal în care scria că obiectele respective s-au găsit în reşedinţa lui Ceauşescu de la Snagov. În sentinţă scrie însă şi că oricine poate face dovada moştenirii obiectelor poate să le revendice. Prin urmare, în lipsa unui act care să revendice posesia tablourilor, Valentin Ceauşescu a devenit deţinătorul lor. Decizia Curţii nu răspunde însă tuturor cerinţelor lui Valentin.

El revendicase 42 de tablouri, dar nu a primit decât 15. În prezent, acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional De Artă al României. Din decembrie şi până acum, posesorul nu a venit să le ridice. Printre obiectele de artă dobândite de Valentin Ceauşescu sunt două gravuri de Goya, tablouri de Tonitza, Pătraşcu, Palady, Dărăscu, Ghiaţă, Ciucurencu, Max Arnold şi Ion Popescu-Negreni dar şi piese de porţelan sau argint. Nimeni nu are voie să le vadă fără acordul expres al lui Valentin Ceauşescu. (GR)