VASLUI. Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a ajuns în comă la spital după ce a băut bere la doză. Potrivit autorităţilor vasluiene, bărbatului i s-a făcut rău la câteva secunde după ce a înghiţit puţină bere, a căzut din picioare şi a început să facă spumă la gură.
El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde a intrat în comă. „De la minut la minut simptomatologia pacientului s-a complicat şi în mai puţin de jumătate de oră, a intrat în comă. A fost nevoie să fie ventilat mecanic, foarte greu şi-a revenit, a avut noroc că a fost adus la spital imediat şi că este tânăr, altfel nu ar fi putut depăşi şocul. Analiza de sânge a întărit suspiciunea că intoxicaţia a survenit din cauza lichidului înghiţit. Lichidul extras din stomac era roz, la fel ca şi cel din doza de bere, de aceea ne-am gândit că este vorba de o intoxicaţie cu o substanţă toxică de genul organofosforatelor”, a declarat directorul medical de la Spitalul de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş. Inspecţia Sanitară de Stat a demarat o anchetă în cadrul căreia au fost prelevate probe din doza de bere. (G.R.)