INCIDENT. Râul Sabar, afluent al Argeşului, a fost poluat cu un produs provenit de la Petrom – Grup Zăcăminte Strâmbu – Leordeni.
Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a anunţat că poluarea s-a produs datorită deschiderii stăvilarului de la decantorul firmei, însă nu există riscul ca aceasta să afecteze râul Argeş. Echipele de la Inspecţia Apelor de la ANAR şi Direcţia Apelor Argeş-Vedea au trimis baraje şi materiale absorbante către localitatea afectată şi au prelevat probe din apă. „Echipele de intervenţie ale Petrom au montat 7 baraje absorbante în zona localităţilor Crângurile – Pătroaia, în aval de locul producerii poluării, şi sunt aşteptate echipele de depoluare din Ploieşti, contractate de companie”, se arată în comunicat. În funcţie de rezultatele analizelor de laborator, reprezentanţii Apelor Române vor stabilii sancţiunile care vor fi aplicate poluatorului. Este al doilea incident de acest gen în interval de două zile. Luni, un braţ al Dunării a fost poluat cu amoniac provenit de la combinatul Donau Chem SRL Turnu Măgurele. (G.R.)