Atacul Aliaţilor din 1991 împotriva Irakului a fost şi el pregătit de către presă. Opinia publică americană, foarte sensibilă la dramele umane, indiferent unde se produc acestea, a fost profund impresionată de o secvenţă transmisă „live” de posturile de televiziune de peste Ocean.
O tânără kuweitiană depunea mărturie în faţa Congresului american despre atrocităţile săvârşite de soldaţii lui Saddam Hussein după invadarea Kuweitului. Cu voce tremurată şi lacrimi în ochi, tânăra povestea scene incredibile de barbarie, la care fusese martor ocular. Militarii irakieni intraseră cu armele în mâini în maternităţi şi aruncaseră pe jos pruncii din incubatoare.
America trebuia să facă ceva împotriva acestor atrocităţi. Opinia publică era de acord cu intervenţia militară împotriva criminalului Saddam. Congresul nu a făcut decât să legifereze dorinţa majorităţii alegătorilor. Câteva zile mai târziu, trupele aliate atacau Irakul. Dar cine era tânăra kuweitiană care fusese martoră la atrocităţi? Nimeni alta decât fiica ambasadorului Kuweitului în SUA. Aceasta nici vorbă să fi văzut aceste gesturi criminale, pentru bunul motiv că, în zilele invadării ţării sale de către trupele irakiene, ea se afla la Washington.
Ulterior, s-a dovedit că întreaga ei mărturie în faţa Congresului fusese fabricată de către o agenţie americană specializată în „public relations”. Mai mult, după ce forţele aliate iau alungat din Kuweit pe soldaţii lui Saddam, o comisie de anchetă a stabilit cu exactitate că cele declarate de tânără erau false. Irakienii nici nu distruseseră incubatoarele, nici nu se răfuiseră cu pruncii. Toate aceste concluzii au fost trase însă după prducerea evenimentelor, după ce războiul fusese declanşat.
Dan Aldea
