VIOL. Un român în vârstă de 31 de ani a fost arestat de poliţia italiană pentru agresarea sexuală a unei bătrâne oarbe în vârstă de 83 de ani, la Albuzzano, localitate situată în apropiere de Pavia.
Românul, care lucra în construcţii, s-a îmbătat, după care a intrat în casa bătrânei şi a încercat să o violeze. Ţipetele femeii au atras atenţia nepotului, care locuia în apropiere. Bătrâna, transportată de urgenţă la Spitalul San Matteo din Pavia, unde medicii au descoperit numeroase leziuni, urmează să fie supusă la o intervenţie chirurgicală, iar prognozele sunt rezervate. Poliţia l-a arestat pe românul acuzat de viol, închis în penitenciarul din Pavia. (O.M.)