Multe dintre vedetele noastre se cred cântăreţe şi mai ales cred că au nu ştim ce talente ascunse! De multe ori, trăiască playback- ul, că despre voce nu poate fi vorba, dar când ai silicoanele şi picioarele la înaintare ce mai contează dacă ştii sau nu, să şi cânţi. Există domnişoare în showbiz care s-au afirmat apărând în diverse concerte, fiind susţinute financiar de unii şi alţii, dornici de aventuri pasagere şi care spun că se pricep la muzică.
Tridentele cuceresc bărbaţii, dar nu ştiu deloc să cînte
Cele mai dezastruoase din punct de vedere muzical sunt fetele de la Trident. Domnişoarele au reuşit să se remarce doar prin pantalonii cu vedere în zonele dorsale, cât despre voci ce să mai vorbim. Dar, când arăţi bine şi bărbaţii se dau în vânt după tine, ce mai contează că nu ştii deloc muzică. Tridentele au dispărut aşa cum au apărut, aşa că nu prea vom mai auzi despre ele. O altă domnişoară ce crede că are talent este şi Cristina Spătar. Se încăpăţânează să ne „polueze” urechile, susţinând că are nu ştiu ce talent, dar cea care s-a intitulat regina R&B-ului cântă mai prost decât o amatoare. Dar, când ai banii soţului, faci tot felul de operaţii estetice, te lauzi cu bijuteriile primite, prin toate ziarele, nu e important talentul, ci doar banii din cont şi cum ştii să cucereşti domnii.
Adela Popescu ne chinuie pe toţi cu aşa-zisul ei talent muzical
Şi în grădina celor de la Acasă TV există o domnişoară pe care o chinuie talentul, Adela Popescu, ce crede că are veleităţi de mare cântăreaţă. Ingenua ne-a chinuit pe toţi interpretând tot felul de melodii în telenovelele trustului PRO, considerându-se cine ştie ce vedetă internaţională. Când, de fapt, nu este decât o domnişoară fără prea mult talent în ale muzicii, dar care a ajuns peste noapte vedetă. Mai există şi domnişoara Cristina Rus, care se tot chinuie să-şi termine ultimul CD şi ne tot ameninţă cu ce lovitură va da din punct de vedere muzical. Nu se aude de ea decât prin ziare, alături de câte un bărbat, acum pregătindu-se să se mărite cu un om de afaceri. Domnişoara Rus are impresia că este nu ştim ce solistă internaţională, visând la concerte pe marile scene ale lumii, uitând însă un lucru, că îţi trebuie voce pentru aşa ceva. Însă, speranţa moare ultima. Cel mai dezastruos exemplu sunt surorile Cheeky Girls. Îşi închipuie că sunt staruri, mai ceva ca Madonna, însă nu s-au remarcat prin nimic, ci doar făcându-se de râs prin tot felul de situaţii penibile.
Cât despre talent, ce să mai spunem? Se chinuie să ne demonstreze că au voci, când, de fapt, nu depăşesc amatorismul, iar prestaţia artistică este lamentabilă. O altă vedetă ce – culmea – vrea să se apuce de cântat este Monica Columbeanu. Soţia miliardarului s-a trezit peste noapte că ar avea niscai talent, aşa că s-a pus pe treabă şi are de gând să înregistreze şi un CD. Probabil, ştiind să cânte prin baie, crede că poate da lovitura şi în muzică. Cine ştie, poate dacă Irinel nu va mai avea bani, va deveni cântăreaţă şi va câştiga bani nu numai din prezentările de modă. Suntem curioşi cum va arăta un recital al Monicăi şi dacă vom rezista până la capăt să o ascultăm. Iată că şi vedetele din România se înghesuie să ne arate că ştiu să cânte, când, de fapt, unele dintre ele nu depăşesc un amatorism total.
Diandra Amirescu