NEMULŢUMIRI. Aproximativ 300 de functionari publici vor protesta astăzi, între orele 9.00 şi 11.00, în faţa sediului Guvernului, faţă de scăderea sporurilor şi bonusurilor propusă de Guvernul Boc.
Membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici îşi arată nemulţumirea faţă de măsurile anticriză care le afectează salariile. Oamenii susţin că neplata orelor suplimentare şi a sporurilor îi vor duce în pragul sărăciei întrucât nu vor mai fi capabili să-şi plătească ratele la bănci. O altă revendicare a protestatarilor se referă la demararea negocierilor privind încheierea Acordului şi Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. Guvernul a decis ca de la 1 martie aceştia să nu mai primească spor de vechime, spor de noapte, sporul de condiţii deosebite de muncă, cel de confidenţialitate şi cel pentru condiţii vătămătoare. De asemenea, aceştia nu vor mai beneficia nici de prima de vacanţă şi nici de al 13-lea salariu. (G.R.)