Dosar penal pentru fotografierea maşinilor de poliţie

TÂRGOVIŞTE. Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fotografiat două maşini de poliţie parcate ilegal în staţia de autobuz.

Oamenii legii s-au declarat deranjaţi de gestul tânărului, iar acesta a fost ridicat şi dus la secţia de poliţie. Văzând că agenţii îl pedepsesc pe nedrept, bărbatul a înregistrat cu telefonul mobil întreaga conversaţie din maşina autorităţilor. Poliţiştii susţineau că îl duc pe bărbat la secţie pentru a da o declaraţie referitoare la scopul fotografierii maşinilor. De precizat că zona nu era una în care fotografiatul să fie interzis, drept pentru care o declaraţie cu privire la scopul fotografierii maşinilor, civile sau de poliţie, este toal absurdă. De fapt şi de fapt fusese fotografiată o parcare ilegală, ceea ce poliţiştilor nu le-a convenit şi au acţionat în cel mai curat stil miliţienesc.

“Colegii noştri acţionau în cadrul unei misiuni la nivelul serviciului de Poliţie Rutieră”, a declarat, în emisiunea “Realitatea te priveşte”, Nicolae Ion, comisar-şef în cadrul Poliţiei Rutiere Dâmboviţa. Mai mult, acesta susţine că tânărul a sfidat, prin comportamentul său, organele judiciare, motiv pentru care poliţistul i-a cerut să se legitimeze, dar că acesta nu a prezentat niciun buletin decât în apropierea sediului Poliţiei. Deşi nu a greşit cu nimic, tânărul s-a ales cu dosar penal, fiind învinuit de ultraj. (G.R.)