Fericire mare în familia Sandei Ladoşi. Cântăreaţa a născut, acum trei zile, o fetiţă frumoasă şi sănătoasă căreia i-a pus numele Ioana.
Fetiţa a primit nota 10 de la medicii de la Euroclinic şi a ajuns acasă chiar în toiul unei petreceri, de ziua frăţiorului ei, Bogdan. Sanda vrea să-i asigure micuţei un viitor mai bun şi i-a deschis cont bancar pe care urmează să-l alimenteze în fiecare lună cu o sumă de bani. Ladoşi a procedat astfel şi cu Bogdan, pentru că nu ştie niciodată ce se va întâmpla peste un an, doi sau 10 şi preferă să aibă sufletul împăcat şi să-i ştie bine. Cântăreaţa şi soţul ei nu militează pentru răsfăţarea exagerată a copiilor şi, deşi este gata să le asigure tot ceea ce au nevoie, nu are de gând să-i întreţină până la adânci bătrâneţi fără ca ei să mişte un deget. Abia la 18 ani Ioana şi Bogdan vor avea dreptul să-şi folosească banii din cont, însă în niciun caz economiile părinţilor nu se vor duce pe discoteci şi femei frumoase aşa cum procedează majoritatea copiilor de bani gata.
A fost filmată în sala de naşteri
După moda vedetelor de la Hollywood care fac din orice moment al vieţii lor un eveniment de interes naţional, Sanda a acceptat propunerea celor de la Acasă TV şi le-a permis să o filmeze în sala de naşteri. Echipa de filmare a surprins momentul în care Ioana a venit pe lume şi bucuria din ochii părinţilor. Ştefan Tache, fericitul tătic, a fost atât de emoţionat când şi-a văzut fetiţa încât a izbucnit în plâns. La fel şi Sanda, şi, chiar dacă era foarte răcită nu s-a putut abţine să nu-şi sărute copilaşul. (C.P.)