Primăria sectorului 1 a încheiat un acord prin care va împrumuta 42,6 milioane lei (10 milioane euro) de la BCR, cu o dobândă de peste 20%, în condiţiile în care are nevoie de 300 de milioane de euro pentru achiziţionarea de case de pe piaţa liberă.
Locuinţele sunt necesare, în majoritate, pentru rezolvarea cazurilor sociale şi pentru evacuaţii din casele naţionalizate. Consiliul Local al sectorului a aprobat, în ianuarie, împrumutul luat de la BCR prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a sectorului 1. Perioada în care sumele pot fi folosite şi în care nu se plătesc dobânzi este de un an şi patru luni, iar rambursarea se va face în zece ani şi opt luni. Dobânda împrumutului este dobânda ROBOR la şase luni (situată acum la peste 15%), plus o marjă de circa 5,5 puncte procentuale, ceea ce înseamnă, per total, o dobândă de circa 21%. Comisionul de gestiune a creditului este de 0,6% pe an.
Suma obţinută de edilii din sectorul 1 este mult mai mică decât cea preconizată printr-o altă hotărâre a Consiliului Local, din octombrie 2008, când s-a votat ca direcţia subordonată primăriei să poată împrumuta 300 milioane euro pentru cumpărarea de case pe piaţa liberă. Pe de altă parte, Consiliul Local al sectorului 1 a votat, în ianuarie 2009, o hotărâre prin care Primăria împrumută 298,348 milioane lei (70 milioane euro) tot de la BCR, pentru realizarea unor obiective de investiţii. Perioada de graţie este de trei ani şi patru luni, cea de rambursare – opt ani şi opt luni, iar condiţiile de împrumut sunt aceleaşi cu cele din contractul pentru creditul necesar cumpărării de case. Iniţial, Consiliul Local a votat, în octombrie 2008, ca primăria să împrumute 76,5 milioane euro pentru obiectivele de investiţii. La solicitarea NewsIn, Primăria sectorului 1 a refuzat să precizeze motivele pentru care sumele luate cu împrumut de la BCR au fost mai mici decât cele necesare. (E.L.)