MANIFESTAŢIE. Zeci de persoane s-au adunat, ieri dimineaţa, în faţa Curtii de Apel pentru a protesta faţă de introducerea paşapoartelor biometrice.
Oamenii au venit cu icoane şi banere pe care au scris mesaje precum “Jos dictatura cipului”, “Respectaţi Constituţia, refuz cipul”, “Lăsaţi-ne să alegem, nu vrem cip”, “Refuz semnul fiarei 666”. Şi Asociaţia “Dreptate şi Adevăr” a cerut suspendarea efectelor actului normativ privind introducerea paşapoartelor biometrice. În urma nenumăratelor proteste, mai ales din partea Patriarhiei Române, instanţa urmează să ia în discuţie o contestaţie privind actul normativ prin care s-a decis punerea în circulaţie a acestor noi acte de călătorie. (G.R.)