Anul 2008 a fost favorabil bancherilor

STATISTICĂ. Profitul băncilor din România a urcat, anul trecut, cu 67%, până la 1,27 miliarde de euro. O urcare semnificativă ce le-a adus bancherilor cele mai mari profituri de după 1990.

Potrivit datelor BNR, câştigurile realizate în prima jumătate a anului au reuşit să acopere declinul afacerilor început în toamnă din cauza contaminării cu efectele crizei internaţionale. „Sectorul bancar este oglinda economiei, aşa că dinamica sa a reflectat exact boom-ul economic, pe care l-a şi alimentat. 2009 va fi însă mult mai dificil pentru bănci întrucât rezultatele din sectorul financiar vor fi afectate de măsurile crizei”, spune Radu Crăciun, director de investiţii la Interamerican Pensii. BCR, BRD, CEC şi Banca Transilvania au încasat anul trecut câte 62 de milioane de euro net din vânzarea participaţiilor la Asiban, BCR a mai câştigat 244 de milioane de euro din vânzarea BCR Asigurări şi a pachetului majoritar la BCR Asigurări de Viaţă, în timp ce Banca Transilvania a obţinut încă 90 de milioane de euro din tranzacţia de vânzare a BT Asigurări. (G.R.)