Potrivit programului de investiţii pentru anul în curs, în luna martie vor demara lucrările de reabilitare termică la 85 de blocuri din cartierele Aviaţiei, Băneasa, Calea Griviţei, Nicolae Titulescu, Ion Mihalache şi Bucureştii Noi, pentru care a fost finalizată documentaţia de audit energetic – procedura care determină soluţia tehnică şi costurile necesare pentru anveloparea blocurilor.
Totodată, este în curs de finalizare documentaţia de audit energetic la alte 65 de blocuri din sector. „Principal asumat în acest mandat este creşterea calităţii vieţii pentru locuitorii sectorului 1. Un bloc reabilitat nu înseamnă numai confort termic, ci şi un aspect urbanistic plăcut. Primăria sectorului 1 şi-a respectat angajamentul faţă de locuitorii acestei zone administrative, alocând sumele necesare pentru realizarea acestui proiect, început anul trecut. După reabilitarea termică, factura la întreţinere a locuitorilor din sectorul 1 va scădea cu cel puţin 30%”, a declarat, sectorului 1, Andrei Chiliman.
Reabilitarea termică a unui bloc presupune decopertarea clădirii şi acoperirea ei într-un strat termoizolant, înlocuirea tâmplăriei clasice cu ferestre tip termopan şi refacerea hidroizolaţiei terasei şi a subsolului blocului. De asemenea, preluarea finanţării cheltuielilor se face numai la acele asociaţii de proprietari care aprobă, cu votul majorităţii membrilor adunării generale, decizia de intervenţie şi semnează convenţia-cadru cu coordonatorul programului anual pentru derularea, în condiţiile legii, a acţiunilor pentru reabilitarea termică a clădirii. Până în prezent, au fost încheiate peste 250 de convenţii-cadru cu asociaţiile de proprietari din sectorul 1 pentru începerea programului de reabilitare termică a blocurilor. (E.L.)