Maşinile, un lux pentru români

VÂNZĂRI. Industria auto românească se află în impas. Împrumuturile bancare se obţin cu mare dificultate, iar românii nu îşi mai pot permite achiziţionarea unui autoturism.

În ianuarie s-au înmatriculat aproape 20.000 de maşini noi şi second-hand. Adică jumătate din numărul maşinilor înscrise în aceeaşi perioadă a anului trecut. Printre cei mai afectaţi producători de autoturisme s-a regăsit Renault, care a vândut luna trecută 1.000 de maşini, făţă de 3.000 înscrise în circulaţie în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacia a înregistrat scăderi de peste 53%, iar Volkswagen de aproximativ 30%. Şi vânzările de maşini second-hand au scăzut, iar specialiştii susţin că situaţia se va înrăutăţi, întrucât românii încă mai speră la modificarea taxei auto. (G.R.)