Am lucrat un timp în Ardeal. Mi-am dat seama că între români şi maghiari nu există niciun conflict. De fapt nu există nimic deosebit, pur şi simplu vecinătate.
Ca bucureştean am fost atent câteodată, mai ales în perioadele când acest conflict era pus pe tapet. De multe ori, noi din zona de sud a ţării, dar şi ceilalţi români am fost puşi pe jar pe această temă. În ultimii 20 de ani s-au strâns zeci de scandaluri naţionale, pe această temă. Nu le enumăr şi nici nu le comentez, pentru că nu le-am cunoscut culisele şi adevărata faţă.
Tribunul poporului, Corneliu Vadim Tudor mi se pare un om foarte cult şi, probabil cel mai bun ziarist român, în viaţă. El a bătut mult moneda pe această temă. O fi avut şi dreptate, că şi între români şi între unguri sunt uscături.
Scandalul autonomiei unor teritorii, din Ardeal, văd că mai încălzeşte unele spirite. Maghiarii plâng pentru că au fost îndepărtaţi de la cascaval şi toate reglementările europene, pe care le invocă ei, nu le servesc la nimic. Toţi românii au fost de acord cu declaraţia preşedintelui, care le-a promis că vor avea autonomie “niciodată”.
M-am plictisit de aceste probleme şi mă bucur că măcar cea evreiască nu mai există, în România, de foarte mulţi ani. M-am plictisit de cei care încearcă să alimenteze o ură între români şi unguri, pentru că aceasta nu există. Cea mai bună dovadă am avut-o cu prilejul tragediei în urma căreia s-a prăpădit marele handbalist Marian Cozma.
În oraşul mic, unde s-au întâmplat violenţele, chiar pe locul unde a murit românul, a fost – şi poate mai este – un adevărat pelerinaj. S-au pus acolo mii de lumânări, am văzut sute de maghiari plângând. Oameni serioşi şi-au exprimat compasiunea şi au transmis condoleanţe. Se vedea pe faţa lor că regretă sincer ce s-a întâmplat în oraşul lor, în ţara lor, indiferent de naţionalitatea celui decedat. Marian Cozma părea mai degrabă un erou al poporului maghiar, decât un om pe care îl plânge toată România.
Consider că acest eveniment tragic şi cele care i-au urmat au spulberat şi ultimele bănuieli îndreptate către un conflict între noi şi vecinii noştri.
Horia Tabacu
