Suspecţi în cazul crimei handbalistului Marian Cozma

BUDAPESTA. Poliţia are mai mult de trei suspecţi în cazul crimei de la Veszprem, Ungaria, căreia i-a căzut victimă handbalistul român Marian Cozma.

Potrivit sursei citate, doi dintre cei suspectaţi de crima din faţa Discotecii “Patriota” din Veszprem au fost reţinuţi de poliţia austriacă, iar un al treilea este dat în urmărire generală. După cum a declarat, ieri, maiorul Csanyi Zoltan, purtător de cuvânt al poliţiei judeţului Veszprem. Raffael Sandor, din localitatea Sarbogard, şi Nemeth Gyozo, din Enyng, au fost reţinuţi de poliţia austriacă pe autostrada A2, în apropierea frontierei cu ungaro-austriece. Poliţia ungară a demarat formalităţile în vederea extrădării acestora, dar în mod cert vor mai trece câteva zile până când ei vor ajunge în arestul poliţiei din Veszprem.

Al treilea suspect, Sztojka Iván, de asemenea din Enyng, se află în libertate şi este dat în urmărire, dar, din informaţiile poliţiei, el nu ar fi părăsit teritoriul Ungariei, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei din Veszprem. “În interesul anchetei, nu se pot da, cel puţin deocamdată, alte informaţii cu privire la rolul pe care l-au avut cei trei în scandalul în care au fost implicaţi cei trei handbalişti şi în comiterea crimei”, a adăugat maiorul Csany Zoltan. Deocamdată nu se ştie cu exactitate cu ce armă a fost înjunghiat în inimă handbalistul român Marian Cozma, care juca la MKB Veszprem, şi au fost grav răniţi colegii săi de echipă, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesics. Aceştia din urmă se află în spital, în stare stabilă. Poliţistul a precizat că este foarte important pentru cursul anchetei să se afle care a fost arma crimei, care se presupune că ar putea fi cuţit, pumnal sau baionetă, acest lucru urmând a se stabili în mod cert abia după audierea suspecţilor. (O.M.)