Claudia Ghiţulescu, pe urmele Cristinei Spătar

Pentru cei care nu o cunosc, interpreta de muzica etno, Claudia Ghiţulescu, este o reală ameninţare pentru colegele de breaslă trecute de prima tinereţe.

Frumuşică foc şi absolventă a Conservatorului, olteanca noastră se pare că este una dintre cele mai bune voci din rândul artiştilor mai tineri, de gen. Nu spunem noi asta, ci numărul cântărilor pe care focoasa brunetă le-a susţinut anul trecut. Din banii câştigaţi de pe urma muzicii, Claudia a plătit avansul pentru un apartament în care s-a mutat anul trecut, într-o zona rezidenţială din Bucureşti. Mai mult, nici anul 2009 nu se anunţă mai sărac în evenimente pentru cântăreaţă. În timpul unui concert susţinut de Revelion, domnişoara în cauză a fost abordată de o prezicătoare, care i-a spus că în acest an se va căsători cu un bărbat frumos, tânăr şi bogat. Cu alte cuvinte, Claudia se pregăteşte să-i calce pe urme bunei sale prietene, Cristina Spătar. (S.S.)