Moroşanu, „mândrul ficior di Maramureş”, a fost invitat să susţină un minirecital în cadrul Târgului de Nunţi de la Romexpo, organizat de Ideal Mariaj.
Dacă Moroşanu a început concertul pe scenă, aşa cum obişnuieşte fiecare artist, cântăreţul a demonstrat încă o dată că este un nonconformist, terminând spectacolul în faţa scenei, alături de câteva manechine care au încins o horă chiar în faţa podiumului pe care prezentaseră mai devreme. După prima piesă pe care a cântat-o pe scenă, solistului i s-au alăturat două manechine ce prezentaseră rochii de mireasă, iar Moroşanu a simţit că scena devine mult prea îngustă pentru ce avea să urmeze, aşa că şi-a luat „miresele” şi le-a-nvârtit chiar în faţa scenei. „No, apăi pe scena aceea mică încăpeau doar două şi cu mine şi nu voiam ca miresele care dănţuiau în faţa scenei să se simtă neglijate, aşe că, mi-am luat inima în dinţi, microfonul şiam încins o horă live, cum se cade la o nuntă adevărată” – a declarat Moroşanu. (S.S.)