Adevărul despre Magda Ciumac începe să prindă contur în ochii spectatorilor şi telespectatorilor care au deja cearcăne la ochi din cauza nopţilor nedormite de pe vremea când bruneta îşi spăla rufele în public.
Margareta Asimnicei din Mândra a devenit Ciumac, după căsătorie, şi şi-a luat un nume de scenă: Magda. Potrivit celor de la Acasă TV, Magda Ciumac a recunoscut că şi-a făcut propria telenovelă. O telenovelă care nu are legătură cu viaţa ei reală, dar care a ţinut prima pagină a ziarelor, a fost invitată la toate emisiunile posibile şi imposibile şi a fost aşteptată cu sufletul la gură de mii de telespectatori.
Unul dintre actorii concediaţi de Magda din telenovelă, pentru că nu a mai vrut să respecte scenariul, şi-a deschis propria anchetă jurnalistică. A vrut să afle cum o ştiu oamenii din satul ei pe Magda Ciumac, oamenii sub ochii cărora Magda a copilărit. Potrivit oamenilor din satul Mândra, Margareta sau Magda cum este ea cunoscută, nu era decât o hoaţă: “O cunosc de când era copilă. Aia nu merită să apară la televizor. E o vagaboandă, o hoaţă, un jaf penal. Alte cuvinte cu am ca să o caracterizez. Era o stopistă.” “În loc să stea să îşi vadă de casă, să o ajute pe mama ei, să facă şi ea ceva că era destul de mărişoară ea a luat drumul prostituţiei şi a plecat cu tot cu sora ei.” “Şi tatăl ei a spus că Magda a fost un copil dificil încă de mică. Minţea copiii şi spunea numai invenţii şi poveşti.”
De la poveştile din copilărie, Magda a evoluat, a ajuns la poveşti reale şi, uite-aşa, şi-a făcut propria telenovelă, pentru că asta face audienţă, aduce faima şi bani. Acuzată din toate părţile, Magda nu acceptă critici. Mai mult decât atât, fosta soţie a lui Tolea, spune că s-a liniştit şi chiar a făcut pace şi cu tatăl ei. Din tot acest circ prezentat în diverse forme, Magda spune că a câştigat bani iar munca depusă de ea s-a numărat în nopţi pierdute şi multă imaginaţie. (E.L.)